Pe cuvintul meu ca m-ai scos din minti, mai ceva ca Julio Cortazar cu Sotronu’ lui! Probabil ca iar am intrat eu cu stingul in opera autorului, probabil ca, in cazul tau, era mai bine sa fi inceput cu baronul din copaci sau cu orasele invizibile, dar acum nu mai e nimic de facut. In viata reala, vreau sa zic. Ca, daca ar fi dupa tine si ne-am afla in romanul asta al tau care m-a scos pe mine din minti, n-ar fi ab-so-lut nici o problema. Pac, un mic artificiu extras din tolba postmodernismului si s-ar schimba cu totul povestea! Adica, in loc sa iau de pe raftul librariei “Daca intr-o noapte de iarna un calator” (caci despre acest roman era vorba), as lua frumusel o alta carte care sa inceapa cu totul altfel. Ba chiar as intilni in librarie un frumos & misterios cititor de care m-as indragosti pe loc. Si el de mine! Dar divaghez, draga Italo Calvino, chestie care nu se incadreaza in legile nescrise ale esemes-ului…
Sa revenim la romanul dumneavoastra care mi s-a parut o jucarie postmodernista lipsita de viata. Are o structura perfect construita, nimic de zis! Are si schema de orientare la inceput, ca sa te lamuresti cum trebuie sa citesti. Are si instructiuni de folosire pe coperta, care-ti explica ce anume trebuie sa intelegi: este vorba despre “un roman despre placerea de a citi romane”.
Dar dimpotriva, domnule Calvino, placerea (sau dorinta) mea de a citi un roman a ramas, ca sa zic asa, in pom, de data asta. Poate veti fi tentat sa credeti ca am eu suflet de telenovelista (n-ar fi exclus, judecind dupa esemesul pasional catre domnul Marquez…), ca intelectul meu nu vibreaza la artificii literare, ca nu pricep nimic din joaca de-a postmodernismul pina-n pinzele albe sau ca, in fine, rostul experimentelor literare va ramine vesnic o enigma pentru demodata de mine. Dar sa stiti ca nu e deloc asa. Mie, pur si simplu, imi plac mai mult povestile decit schemele. Acestea fiind zise, nu-mi ramine decit sa inchei: la revedere, domnule Italo Calvino!
P.S. Credeti, totusi, ca ar trebui sa va mai dau o sansa? Si daca da, cu ce anume? Multumesc anticipat.

9 comments
Comments feed for this article
March 30, 2009 at 7:15 pm
luiza
eu i-aş fi zis aşa: italo, sunt singură şi ambetată. hai pe la mine să vorbim de viconţi, baroni şi cavaleri. vin am eu. tu adu biscuiţi.
March 30, 2009 at 7:41 pm
Vera
vezi, stiam eu ca n-am inceput cu ce trebe! si mie imi plac sotiile (nu nevestele, vreau sa zic shotiile, da’ nu pricep cum se pun diactrice pe laptopul asta nou fitzos), dar cred ca mai mult imi plac presarate asa, pe ici pe colo, ca un condiment savuros.
m-am distrat la inceput cu noaptea calatorului lu’ calvino, dar de la un punct incolo era ca si cum ma obliga cineva sa maninc incontinuu numai dulceata de trandafiri
PeSe: as deschide orasele invizibile, da’ nu le am…
March 30, 2009 at 8:53 pm
Alexandru
Vera, eu m-am bucurat foarte tare cînd am descoperit ”Dacă într-o noapte…”, mai ales la povestirea japoneza – nu mai ţin minte cum se cheama, ţin minte doar că nu mai puteam de rîs. Dar înţeleg perfect de ce nu ţi-a plăcut – depinde, cum zici şi tu, în ce doze ne plac jocurile de genu-ăsta sau poveştile mai clasice, la un moment dat. În general, de primele rar mă satur, cu ultimele nu prea am răbdare, cred că am deficit de atenţie : ).
(Cînd o să ai chef, să te uiţi pe Cavalerul inexistent, să vezi cîtă viaţă poate să aibă o fantomă livrescă : )
March 30, 2009 at 10:30 pm
fictionaddict
Draga Vera,
E una dintre cartile foarte dragi mie si daca m-ar intreba cineva ce sa citeasca de Calvino intai, pe asta as recomanda-o. De fapt, daca ma gandesc bine, am facut-o cadou de cateva ori deja, cu cele mai bune intentii.
M-a incantat experimentul asta, de fapt nici nu l-am vazut ca pe un experiment. Mi s-a parut ca nenea Calvino imi deschide usa “atelierului” lui si ma invita sa trag cu ochiu in timp ce isi slefuieste povestile si asta m-a facut sa simt ca imi acorda importanta mie, cititorului. Lasand povestile neterminate, imi lasa mie sarcina sa o fac, daca am chef. Ca sa nu mai zic de “povestea” cititoarei ideale care se incheie atat de banal si frumos. E o carte deschisa, care infloreste si creste in mintea cititorului, asta daca cititorul e dispus sa o lase. Asa a fost in cazul meu, cel putin, si ma opresc aici ca oricum am depasit formatul de SMS demult, dar si limitele unui comentariu.
March 31, 2009 at 3:55 am
Vera
Draga Italo Calvino,
Poftim cum te mai apara fanii
te rog trimite-mi si mie un cavaler de-al tau, un viconte sau baron, care sa-mi deschida poarta orasului invizibil si dupa aceea poate continuam corespondenta!
P.S. – vezi ca te asteapta Luiza, cu vinul pregatit.
Draga Alexandru,
ti-am trimis un email mai demult in legatura cu aparatul ghimpos. nu stiu daca l-ai primit…
March 31, 2009 at 2:00 pm
Alexandru
Gata, ti l-am trimis (nu-ti vazusem mail-ul, ma incurcasem in adrese).
April 1, 2009 at 2:01 pm
capricornk13
@vera: draga vera, o veste sper buna: nu esti singura, exact asa i-as fi scris si eu domnului Calvino; ca sa nu fiu foarte rea, asa cum am fost la mine pe blog, cand am scris la misto si am suparat o gramada de lume:)
cred ca trebuie sa continuam cu orasele invizibile, am eu un feeling ca e altceva…
April 5, 2009 at 1:14 am
Vera
vaaai, da’ tare rea ai mai fost
))
April 26, 2009 at 6:39 pm
Episodul 4: De capatai « fiction addiction
[...] cu mare placere joaca lui Calvino, mica lui rafuiala cu critica si personajul cititoarei ideale. Vera si Anda sunt insa de complet alta parere. Am de gand sa recitesc cartea curand. Posted by [...]