Oare ce s-a intimplat cu tine? De fapt, am vazut ce s-a intimplat: ai crescut. Ai 19 ani, un ten cam spalacit asa cum se cuvine unei tinere domnisoare din high-life-ul britanic, o rochie bleu-pal asa cum ai avut dintotdeauna, sub care nu porti jupon si pantalonasi de dantela, pentru ca, in ciuda destinului care pare a-ti fi trasat dinainte, esti inca o fetita aiurita si visatoare. Si, ma rog, nonconformista, pentru ca asta e ideea cu care domnul Tim Burton doreste sa se joace.

Draga Alice, poate tu stii sa-mi spui ce s-a intimplat mai departe in filmul asta. Dupa ce, incercind sa scapi de scortosul ala de lord cu probleme digestive alaturi de care ar trebui sa traiesti fericita pina la adinci batrinete, cazi din nou down the rabbit hole. E o lume incredibil de frumoasa, un spectacol cu detalii supradimensionate, pulsind de culoare si de efecte 3D. Si toate personajele din jurul tau sint delicioase, Palarierul (mai degraba extravagant, as zice, decit nebun…), Regina de Inima Rosie (o afurisita egoista si tiranica, simpatica in vulnerabilitatea ei de indragostita), Regina Alba (o pretioasa hollywoodiana careia i se face rau de la mirosul de singe de balaur), misterioasa si ironica pisica de Chesire, omida care fumeaza si spune adevaruri absolute si care seamana la fix cu… Yoda.

Daaar, si aici voiam sa ajung, draga Alice, e o lume coerenta 100 %. E o lume in care totul functioneaza perfect si explicabil, dupa legi logice, ba chiar dupa legi narative logice. Genul de legi dupa care e construit si – sa zicem – Stapinul Inelelor. Dar, draga Alice, unchiu’ Charlie nu a vrut niciodata sa construiasca o astfel de lume in povestea lui cea jucausa si plina de nonsensuri. Noi, fanii tai, am iubit la cartea asta tocmai absurdul din ea, tocmai incoerenta specifica visului, tocmai nebunia, jocurile de cuvinte, de sensuri, bizareria aproape suprarealista. Si tot noi, fanii vrajitorului Tim Burton, stiam ca numai el ar putea transpune toate astea in imagini. Noi n-am vrut o poveste coerenta construita dupa setul de reguli dramatice ale unui fantasy in care sa descoperim toate ingredientele care nu trebuie sa lipseasca dintr-o asemenea reteta (batalia foarte bine delimitata dintre Bine si Rau, o sabie cu un destin special, un Balaur bine ferecat care trebuie invins, probe prin care trebuie sa treaca eroul pentru a ajunge la batalia finala pe care – surpriza surprizelor! – o si cistiga…).

Desigur, m-am lasat sedusa de imagini, de spectacolul vizual, de efecte, de florile si fluturii pluteau cu gratie prin aerul cu miros de popcorn al salii de la IMAX, am intrat in poveste plina de entuziasm copilaresc, am si iesit apoi din poveste… Si am iesit… ooof, da, trebuie sa spun, am iesit dezamagita.

Asa ca, draga mea Alice, scot ceainicul meu de portelan cu floricele, imi fac un ceai rosu si ma duc inapoi la carticica mea cu tine. Si cit as vrea sa ma pot intoarce si la discul pe care-l stiam pe de rost in copilarie, pe vremea cind cintam impreuna: “Eu sint o fetita, ma cheama Alice/ Si unchiul meu Charlie o carte a scris/ Dar eu inca-s mica si nu stiu precis/ Aievea sint toate saaaau viiiis?”. Eu cred, draga Alice, ca e mai bine sa ramina doar un vis…

Advertisements