You are currently browsing the tag archive for the ‘cimitirul de piane’ tag.

“Am deschis usa. Ea s-a oprit din cantat si m-a privit. Pielea ei era si mai alba, ca sa-i primeasca stralucirea ochilor. Parul ei lins urma linia dreapta a spatelui. Mainile ei. Mainile ei albe, fine, scotandu-mi hainele in timp ce mainile mele scoteau hainele ei. Mainile mele trecand pe suprafata pielii ei. Mainile mele strangandu-i spatele. Mainile mele tinand strans bratele ei, cuprinzandu-le. Palmele mainilor mele cuprinzand bratele ei. Mainile ei infipte in ceafa mea. Mainile mele deschizandu-se, pierzandu-si puterea, apucand aerul. Mainile ei intinse pe covor. Timpul uitat in mainile noastre. Si mainile ei, vii. Mainile ei fiind animale, pisici, pasari, animale salbatice, pe clapele pianului. Si muzica impanzind tot salonul, tot aerul, toata lumea, inauntrul corpului meu gol, inlauntrul coastelor arcuite pe covor: muzica respirata.”

(Jose Luis Peixoto, Cimitirul de piane)

Si asta: