You are currently browsing the category archive for the ‘Bipuri pentru contemporani’ category.

Pentru ca exista autori carora, pur si simplu nu le pot scrie. Unii sint prea contemporani, altii par prea indepartati, unii prea cunoscuti (mai ales in mica noastra lume literara, bintuita de scandaluri), pentru unii nu-mi gasesc cuvintele, iar de altii mi-e cam frica. Iar alteori, desi imi place mult o carte, pur si simplu nu simt nevoia sa-i trimit autorului vreun SMS. 

Asa se face ca domnii Mircea Cartarescu, Cristian Teodorescu si Marin Malaicu-Hondrari au ramas fara de mesaje, desi fiecare dintre cartile lor m-au cucerit, intr-un fel sau altul: pe “Frumoasele straine” le-am luat exact ca pe niste povestiri light&simpatice, ceea ce si sint, fara sa fac comparatii fara sens cu alte scrieri gigantice de-ale autorului; “Medgidia, orasul de apoi” am citit-o chiar unde trebuie, adica la mare, si desigur ca m-am lasat prinsa in plasa miniaturilor in sepia, cele mai multe pline de umor, dar care impreuna compun o istorie, in fond, destul de trista; in fine, autorului “Apropierii”, daca i-as fi scris, cam tot asa i-as fi scris si eu, astfel  incit m-am lasat pagubasa 🙂

Totusi, exista un scriitor caruia am de gind sa-i trimit un mesaj, dar astept sa-i citesc si cea de-a doua carte, care trebuie sa soseasca dintr-o clipa intr-alta. Se numeste Jose Luis Peixoto (si astfel devine clar ca am o slabiciune pentru portughezi)…

Advertisements

Nu prea e frumos ce-o sa fac, dar n-am incotro, o sa ma joc de-a telegraful fara fir:

Draga Cormac McCarthy,
Citit “The Road”. Placut. Puternic. Minimalist. Postapocaliptic. Poetic. Intunecat. Bonus: invatat verbe noi engleza. (ex. to shroud = a invalui)

Draga Julian Barnes,
Bifat “Papagalul lui Flaubert”. Incintata. Frivol. Jucaus. Spumos. Aflat multe chestii noi si interesante (ex. parerea lui Gustave despre trenuri). Facut pofta de recitiri.

Draga Juan Carlos Onetti,
Inceput “Viata scurta”. Abandonat. Cam plictisit. Totusi, placut stil. Sud-american. Emotional. Dens. Poveste greoaie si diluata. Poate mai incerc…

Update: Lasat naibii Ulysses, infulecat Moby Dick. 2 zile, 700 pagini. Batut record de pe vremea cind citeam Jules Verne. Fana forever! Aflat amanunte inutile pentru o femeie (ex. cum se  clasifica marsuinii, ce e aia un gam sau un waif, cum se transeaza un casalot). Caut urgent baleniera pentru imbarcare!

Bonus: cele mai cautate SMS-uri pe net sint cele “de mort” si “de tort”!

Si, la sfirsit, sfirsitul poeziei lui DE CE:

de ce m-ati dus de linga voi
de ce nu merge filelist
de ce nu ramin insarcinata
de ce nu vii comentariu
de ce nu ne-am tras-o pina acum (3 milioane cautari)
de ce nu merge hi5
de ce oare te-am cunoscut
de ce omul trebuie sa cunoasca schimbarile produse de anotimpuri
de ce am suferit
de ce pling bebelusii
de ce pling chitarele versurile
de ce plingi la nesfirsit
de ce plutesc vapoarele
de ce pling femeile
de ce pocneste biciul
de ce regimul alimentar nu este post
de ce reptilele nu clocesc oua
de ce Baltagul este roman mitic (cu variatiunea: politist)
de ce reprezinta manastirile importante centre culturale
de ce se zbate ochiul
de ce sughitam
de ce se electrizeaza parul
de ce trag clopotele mitica
de ce te-ai dus taticul meu
de ce ti-au inghetat sarutarile fierbinti
de ce traim (6 milioane cautari)
de ce toate domnisoarele
de ce toarce pisica
de ce uram barbatii
de ce urla cainii
de ce iubim femeile
de ce vrei sa lucrezi la noi
de ce vrei sa ma vezi ratacind printre strazi
de ce vrem sa fim bogati
de ce vorbim in somn
de ce vreau sa fiu profesor
de ce zboara avioanele
de ce zimbeste Mona Lisa
DE CE UIT??? (4 milioane cautari)

(altfel spus, draga Bogdan Dumitrescu)

Imi imaginez ce groaznic trebuie sa fie atunci cind vrei sa faci literatura, dar faci, in schimb, advertising. Treaba asta poate fi o trauma. Se vede in fiecare rind al povestirilor tale din volumul “SMS”. Gaselnitele povestirilor sint excelente (de ex: publicitatea va evolua in asa hal in viitor, incit se vor afisa mesaje publicitare pe pleoapele prostituatelor, vizibile in timpul mimarii obligatorii a orgasmelor de 30 de secunde prevazute prin contract), rupte din isteria societatii de consum, a unei epoci artificiale, a vietii pe fast-forward din “zilele noastre”. Dar eu cred ca sint mai degraba simburi de literatura, schite ale unor posibile nuvele (sau, de ce nu, chiar romane). Sint insemnari, scurte eseuri, strafulgerari. Pe de alta parte, ele se reunesc intr-un volum numit SMS, adica cel mai scurt dintre genurile literare, daca pot spune asa. Sint prinsa in propria mea capcana, deci 🙂

Draga autorule de SMS, astept urmatorul volum. Pina atunci, sper sa primesti o mostenire de la o matusa milionara din America de care habar n-aveai, ca sa poti lasa, naibii, advertisingul (sau orice fel de alte joburi daunatoare) si sa te poti dedica, in sfirsit, literaturii. 

cu simpatie,

vera

Vai, ce m-am mai distrat la ultimul tau film! A fost cea mai tare comedie cu nazisti pe care-am vazut-o vreodata (de fapt, nu-mi vine acum in minte nici o alta comedie cu nazisti, dar sint sigura ca tre’ sa existe). Asta si pentru ca am citit inainte tot soiul de timpenii despre Inglorious Basterds, care bateau apa-n piua cu singele, scalparile si violenta, asa ca ma asteptam la o gasca de nebuni (bastarzii) care isi iau foarte in serios misiunea sfinta de a scapa lumea de nazisti, ma asteptam la valurile de singe din kill bill, la un brad pitt racnind penibil.

M-am inselat: totul a fost o parodie delicioasa (de nazisti, de filmele cu nazisti, de filmele facute pe vremea nazistilor) cu dialoguri sparkling, casting perfect (Cristophe Waltz rulz!) si zeci de referinte pour les connaisseurs & obsedati de filme (asa ca tine).  Oricum, un lucru e clar: tu faci filme de dragul filmelor vazute si a tonelor de cinema ingurgitate, nimic nu e real in filmele tale (in sensul ca nu-si trag seva din viata, ci din cinema – chestie pe care am citit-o mai demult la Andrei Gorzo, da’ n-am inteles-o la vremea aceea, acum insa pricep perfect ce voia sa zica, Inglorious Basterds e cea mai buna dovada!).  Cred ca vreau sa-l mai vad o data, sa gasesc mici chichite subtile…

 

* pt ca tot am vazut ca e Tarantino week… aici si aici.

Mai demult, am uitat o banana intr-un frigider in casa de la tara, in care nu urma sa ma intorc decit peste ceva timp. La intoarcere, banana colcaia de viermi. Chestie care m-a trimis cu gindul la cartea ta. Generatia X. O carte nascuta precum viermii din banana societatii de consum. Pentru ca altfel, fara acest context, aceasta carte nu prea are nici un rost. Personajele sint toate niste fantose care vomita povesti cu mesaj. Replicile sint toate la fel: cool-ironice. Nimic nu are adincime. Toate cadrele sint plate. Asta pentru ca, nu-i asa?, fix la fel sta treaba si cu societatea noastra… Sorry, I don’t buy it! N-am putut sa termin cartea. Viermii din banana ma ingretoseaza. Cartea ta o fi un strigat de revolta, dar si revolta asta e de mult mainstream si vinde al naibii de bine. In rest, se poate porni o intreaga discutie sociologica de la ea (chiar Dilema a avut de curind un dosar pe tema asta), mai ales ca la noi abia acum se contureaza o astfel de generatie.

Draga Douglas Coupland, singurul lucru care mi-a placut din carte au fost notele de subsol, acele explicatii (evident, cool-ironice) ale unor fenomene & trairi corporatiste. Citeva exemple: bambificare, negarea lui “acum”, succesofobie, boxa vitelului pus la ingrasat, emigrare din cladiri bolnave, ceata puterii, terorismul consensului, McJug.

Cred ca as fi preferat sa citesc un eseu pornind de la ele decit un roman de felul asta.

P.S. Daca te intrebi ce am facut cu banana aia adevarata: am aruncat-o la gunoi, dupa care m-am dus pe un deal sa culeg mure. Sorry, poate daca eram corporatista de-aia adevarata, as fi avut mai multe empatie pentru carti de felul asta!

Drept sa-ti spui, mi-e cam aiurea sa-ti trimit un esemes de-asta virtual, pentru ca esti scriitor in viata, si unde mai pui ca te afli si la doi pasi in blogosfera. As putea, la o adica, sa-ti las un comment pe blog si sa zic acolo ca mi-a placut mult ultima ta carte. Treaba e ca-s timida si prefer sa scriu aici, la mine acasa… Deci voiam sa-ti zic, daca nu te-ai prins, ca mi-au placut mult povestirile din “Lampa cu caciula”, mai ales ca le-am citit in timp ce mai chinuiam cu o lectura obligatorie (la care m-am obligat singura) si a fost exact feelingul ala din sesiune, cind, in loc sa ma apuc de tocit manuale, fugeam la cofetarie sau la film.

Nu pot sa fac acum analiza pe povestirile matale si sint sigura ca nici nu-ti doresti asa ceva, ca doar esti scriitor contemporan si posesor de blog, si nu statuie in Cismigiu. Pur si simplu sint amuzante, au dialoguri & personaje misto siiii… aici voiam sa ajung, au acel ceva (in fine, unele dintre ele) greu de explicat care le face cumva sa pluteasca deasupra lucrurilor aparent banale pe care le descriu.

Si, last but not least, mi se pare haios cum ai ratat trenul de Cluj si n-ai ajuns la propria lansare care, din acest motiv, nici nu s-a mai tinut (daca am priceput eu bine)!