You are currently browsing the category archive for the ‘Pentru Apolodor si altii ca el’ category.

 

Hai te rog io, grabeste si tu povestea putin si ajungi mai repede in Orasul Soarelui. La cit am asteptat cartea asta (de-abia acu un an am vazut pe net ca povestea nu se opreste atunci cind te-ai apucat tu sa-nveti sa citesti si sa-i trimiti scrisorete lu’ Ochi Albastri, dragutza fata, poate nitel cam tocilara, chiar voiam sa-ti spun ca pare genul care vrea cu orice pret sa faca oamenii mai buni, sa-i invete cum se tine corect furculita pentru peste, maine-poimaine te trezesti ca-ti spune si cu ce sa te-mbraci, te convinge sa-ti schimbi freza, sa lasi mersul la pescuit si s-o insotesti la teatru! in fine…), sa revenim, asadar invatasesi sa scrii si-i trimiteai scrisorele domnisoarei cu ochi albastri, mocnea o idila printre rinduri, ceea ce era kinda cool, si-apoi brusc a venit The End (sau, ma rog, Konetz), ce ciuda mi-a fost, voiam sa nu se mai termine, am colorat toate desenele din carte cu carioca, am scris dedesubt cu creionul toate numele personajelor, am dormit cu cartea sub perna, am facut tot ce se putea face, dar nimic! Si-uite ca abia acuma, s-a dus naibii copilaria intre timp, apare continuarea povestii, am dat sfoara-n tara si pe Facebook (o chestie SF pentru tine), cine ajunge prima-n librarie sa-mi ia si mie un exemplar, vezi si tu ca-i o carte galbena, a aparut la Humanitas, da da, daca te grabesti putin o mai prinzi la Bookfest, si din zbor te rog sa prinzi si cartea a treia din doraminodora si lunabetiluna, aia cu pestepestemamaligaprapadeste!

Hai sa-ti spun direct ca nu mai merge cu ocolisuri! Te rog frumos sa nu ma dezamagesti! Unde-s prietenii tai, unde-i Stietot, Tintisoara aia n-are nici sare nici piper nici marar nici patrunjel si Murdarici e asa stereotip, parca facut dinadins ca sa-nvete copiii sa se spele pe maini inainte de masa. Si nu-i vorba c-am crescut io si aplic alta grila de receptare (bleah, scuze pentru aceste cuvinte!). Nu, pe bune, nu mai zic nimic, ma duc sa citesc mai departe si promit ca o sa am incredere in tine!

Advertisements

Oare ce s-a intimplat cu tine? De fapt, am vazut ce s-a intimplat: ai crescut. Ai 19 ani, un ten cam spalacit asa cum se cuvine unei tinere domnisoare din high-life-ul britanic, o rochie bleu-pal asa cum ai avut dintotdeauna, sub care nu porti jupon si pantalonasi de dantela, pentru ca, in ciuda destinului care pare a-ti fi trasat dinainte, esti inca o fetita aiurita si visatoare. Si, ma rog, nonconformista, pentru ca asta e ideea cu care domnul Tim Burton doreste sa se joace.

Draga Alice, poate tu stii sa-mi spui ce s-a intimplat mai departe in filmul asta. Dupa ce, incercind sa scapi de scortosul ala de lord cu probleme digestive alaturi de care ar trebui sa traiesti fericita pina la adinci batrinete, cazi din nou down the rabbit hole. E o lume incredibil de frumoasa, un spectacol cu detalii supradimensionate, pulsind de culoare si de efecte 3D. Si toate personajele din jurul tau sint delicioase, Palarierul (mai degraba extravagant, as zice, decit nebun…), Regina de Inima Rosie (o afurisita egoista si tiranica, simpatica in vulnerabilitatea ei de indragostita), Regina Alba (o pretioasa hollywoodiana careia i se face rau de la mirosul de singe de balaur), misterioasa si ironica pisica de Chesire, omida care fumeaza si spune adevaruri absolute si care seamana la fix cu… Yoda.

Daaar, si aici voiam sa ajung, draga Alice, e o lume coerenta 100 %. E o lume in care totul functioneaza perfect si explicabil, dupa legi logice, ba chiar dupa legi narative logice. Genul de legi dupa care e construit si – sa zicem – Stapinul Inelelor. Dar, draga Alice, unchiu’ Charlie nu a vrut niciodata sa construiasca o astfel de lume in povestea lui cea jucausa si plina de nonsensuri. Noi, fanii tai, am iubit la cartea asta tocmai absurdul din ea, tocmai incoerenta specifica visului, tocmai nebunia, jocurile de cuvinte, de sensuri, bizareria aproape suprarealista. Si tot noi, fanii vrajitorului Tim Burton, stiam ca numai el ar putea transpune toate astea in imagini. Noi n-am vrut o poveste coerenta construita dupa setul de reguli dramatice ale unui fantasy in care sa descoperim toate ingredientele care nu trebuie sa lipseasca dintr-o asemenea reteta (batalia foarte bine delimitata dintre Bine si Rau, o sabie cu un destin special, un Balaur bine ferecat care trebuie invins, probe prin care trebuie sa treaca eroul pentru a ajunge la batalia finala pe care – surpriza surprizelor! – o si cistiga…).

Desigur, m-am lasat sedusa de imagini, de spectacolul vizual, de efecte, de florile si fluturii pluteau cu gratie prin aerul cu miros de popcorn al salii de la IMAX, am intrat in poveste plina de entuziasm copilaresc, am si iesit apoi din poveste… Si am iesit… ooof, da, trebuie sa spun, am iesit dezamagita.

Asa ca, draga mea Alice, scot ceainicul meu de portelan cu floricele, imi fac un ceai rosu si ma duc inapoi la carticica mea cu tine. Si cit as vrea sa ma pot intoarce si la discul pe care-l stiam pe de rost in copilarie, pe vremea cind cintam impreuna: “Eu sint o fetita, ma cheama Alice/ Si unchiul meu Charlie o carte a scris/ Dar eu inca-s mica si nu stiu precis/ Aievea sint toate saaaau viiiis?”. Eu cred, draga Alice, ca e mai bine sa ramina doar un vis…

Tot ma plingeam eu ca scriu numai domnilor… Asa ca, dintre tot felul de doamne si domnisoare care mi-au trecut prin minte, te-am ales taman pe tine pentru ultimul esemes inainte de vacanta.

Draga printesa Repede-Repede, trebuie sa-ti marturisesc ceva: si eu am fost printesa, asa ca stiu exact cum e sa stai intr-un turn si sa astepti sa vina alesul inimii (chiar daca identitatea lui e necunoscuta). Eu, mai precis, sint o combinatie fericita (si, uneori, de-a dreptul nefericita) intre Capriciosa, Esperluette si Badabum, if u know what I mean & daca esti la curent cu cea mai frumoasa carte din lume, aceea a printeselor date uitarii sau necunoscute. Dar am eu o banuiala ca mai iesi din cind in cind la o limonada cu ele…

Draga printesa Repede-Repede, simpatic mai e domnul hobbit care-ti scrie scrisoretele de amor! Cu asa un condei, cred si eu ca Pitic Bun s-a-namorat cit ai zice “peste”. Sau cit ai zice “smeagol”, ma rog, ca tot veni vorba de personaje. Totusi, povestea e surprinzator de cuminte, mai ales ca domnii de la editura au gasit de cuviinta sa specifice pe coperta “basm pentru adulti”; pe mine, una, asta m-a facut sa cred ca voi gasi inauntru ceva mai mult erotism si postmodernism. In afara unor aluzii erotice din versuri, care te privesc in mod direct, draga printesa, tin sa te anunt ca povestea ta si personajele ei au trecut cu brio testul unei domnisoare de aproape patru ani. Ceea ce, te asigur, nu e deloc putin lucru… 

Si pentru ca tot vine vacanta cu trenu’ din Franta si am sa lipsesc o vreme de la indatoririle poetico-bloggeresti, o sa pun citeva versuri din povestea ta pe post de PDS intirziat. 

Atunci Repede-Repede-a mai zis:
Eu sint printesa ta cu coapse albe
Si intre ele-ascund comori de vis,
Si port la git topazele in salbe
Lin clatinate peste flori flaminde,
Anume sa-si desfaca miezul dulce,
Si-astept de secoli, cald sa mi se culce
Acel ce-n asternuturi doar un gind e!
Am scorburi si izvoare mari de miere
Ce-o sa te-mbete dis-de-dimineata,
Piticule, de-o tainica placere
Data s-o gusti cit mai sintem in viata;
Grabeste-te si fii fara sfiala
Cu mica ta stapina-n pielea goala! 

 

Vacante frumoase!

Uite  ca nu stiu cum se face de am ajuns sa le scriu esemes-uri mitzelor! Eu, care nu le iubesc defel, m-am lasat cucerita de tandretea ta, de pisiceala ta si, mai ales, de vorbele tale mestesugite pe care le scrijeleai cu ghearele pe captuseala de catifea ale scaunelor din cabinetul dentistului Joseph, ah, motanule, seducatorule si mierosule, nu indraznesc sa-i scriu direct celui care te-a plasmuit si te-a pus sa scrii poeme de amor dedicate unei mitze zburdalnice cu nume de spalatoreasa si pseudonim de regina, asa ca iti scrijelesc tie un esemes aici, desi nu am deloc gheare, poate ii transmiti tu domnului acela care pare atit de serios, cu ochelari si ochi albastri, care vorbeste atit de calm si frumos, spune-i asadar, draga motanule Siegfried, ca i-a iesit o carte minunata, de fapt o preafrumoasa poveste, chiar daca nitel trista la sfirsit pentru tine, caci tie ti-a harazit moartea, dar trebuie sa te consolezi cu ideea ca “ah, ce-ar fi fost cartea asta fara mine?”, asa e, preafrumosule siegfried, tu esti amanita muscaria din ceaiul aromat al acestei povesti!

 

Nu ca ma dau eu suprarealista (la-nceput) si doomiista (mai dup-aia) da’ mi-a placut de tine si as vrea sa te invit la o cafea si, mai ales, la o conserva de sprot si-un uitat pe pereti. Desi nu ma prea dau in vint dupa pisici (mai putin cele aristocrate), cred ca m-as putea imprieteni cu domnisoara Ursulina Papusescu… 

Draga mireasa cu sosete rosii, daca nasa Lena, tanti Sofica, verisoara Pulheria si matusa Zizi nu ti-au terminat de impletit parul, sa stii ca ma ofer sa le ajut si eu; din prietenie, da’ si din interes, normal, ca as vrea sa facem schimb de “visete” si de povesti despre iubiti. Am eu citeva povesti care pun pariu ca ti-ar placea! 

Cu drag,

V.