Draga motanule Siegfried,

Uite  ca nu stiu cum se face de am ajuns sa le scriu esemes-uri mitzelor! Eu, care nu le iubesc defel, m-am lasat cucerita de tandretea ta, de pisiceala ta si, mai ales, de vorbele tale mestesugite pe care le scrijeleai cu ghearele pe captuseala de catifea ale scaunelor din cabinetul dentistului Joseph, ah, motanule, seducatorule si mierosule, nu indraznesc sa-i scriu direct celui care te-a plasmuit si te-a pus sa scrii poeme de amor dedicate unei mitze zburdalnice cu nume de spalatoreasa si pseudonim de regina, asa ca iti scrijelesc tie un esemes aici, desi nu am deloc gheare, poate ii transmiti tu domnului acela care pare atit de serios, cu ochelari si ochi albastri, care vorbeste atit de calm si frumos, spune-i asadar, draga motanule Siegfried, ca i-a iesit o carte minunata, de fapt o preafrumoasa poveste, chiar daca nitel trista la sfirsit pentru tine, caci tie ti-a harazit moartea, dar trebuie sa te consolezi cu ideea ca “ah, ce-ar fi fost cartea asta fara mine?”, asa e, preafrumosule siegfried, tu esti amanita muscaria din ceaiul aromat al acestei povesti!